Despre zâmbet – un fragment dintr-un alt fragment

Zâmbetul are nevoie de verbalizare pentru se putea îmbolnăvi de metaforă. Iar cum nu există metafore universale, la fel nu există zâmbet universal (nici *** universal ori beție universală). Da, nu există metafore universale. Acelea se numesc definiții.

Zâmbetul e cât pricep eu din ființa celuilalt, din necunoscutul ce-mi stă în față. Și cum nu sunt atotcunoscătoare, înțelegerea mea are nevoie de îndrumare. La fel ca metafora, beția ori *****. Și nu o îndrumare tehnică, măsurabilă, căci necunoscutul care-mi zâmbește nu are nevoie de o cunoaștere matematică, ori una generală, ci de cunoașterea mea asupra lui. Verbalizarea zâmbetului nu înseamnă indicații precise, îndrumarea nu înseamnă aplicarea corectă a unor teoreme, din contră, zâmbetul verbalizat înseamnă îndrumarea către o potrivire, o omogenizare necontrolată științific. E, în fond, o regăsire.

În zâmbet, eu sunt în celălalt, cum alcoolul este în băutor, ori cum comparația se află într-o metaforă. Verbalizarea zâmbetului e drumul către mine făcut în cel care-mi zâmbește.

346 Total Views 1 Views Today
Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *