Oboseală și destin

Oboseala e o stare de slăbiciune, care de obicei apare în urma unui efort fizic sau psihic îndelungat. Așa zice DEX-ul. Și unii medici zic că oboseala nu e bună, că se poate transforma în tot felul de chestiuni dăunătoare. Dar oare nu are nimic bun în ea oboseala?

Un nene tare deștept zice că oboseala vine „la capătul unei vieți mașinale”, un fel de „m-am săturat de tot, așa nu mai merge!”. Și după ce apare oboseala, există două direcții: una în care ne întoarcem în „lanț”, în ritualul trezire, navetă, birou, muncă, masă, somn și de la capăt.

Mai e o direcție în care oboseala activează conștiința. Adică ne trezește, dar nu din somn ci din amorțire, ne face să sesizăm un absurd pe care de obicei îl disprețuim. Așa treziți, ne dăm seama că plutim într-un destin indiferent, tocmai pentru că nu-l conștientizăm. Și fără conștiință nimic nu are valoare.

Tot nenea deștept zice că „nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț”. Adică oboseala vine și vindecă, ori, cel puțin, în cazul al doilea, asta ar trebui să facă.

Mai zicea nenea de existența destinului personal și a destinului superior. Destin personal avem toți. Destin superior au doar cei care și-l conștientizează. Adică obosiții care nu se întorc în „lanț”, ci obosiții ceilalți, care se dezmorțesc.

Scuze dacă v-am obosit 😉

 tired-man

248 Total Views 1 Views Today
Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *