Obsesia (pe) care

Trebuie făcută o lămurire la început. Din câte știu eu, psihologia numește chestiunea de mai sus „tulburare obsesiv-compulsivă” și principiul de funcționare (al disfuncționalității)  ar fi următorul: ai niște gânduri care nu-ți dau pace, neliniștea asta provoacă frici, fricile provoacă comportamente care au scopul de a înlătura frica. Totul e patologic și, mai nou, tratabil.

Pe mine mă interesează însă o altă abordare a obsesiei: ca limbaj. Dacă obsesia e, în fapt, un limbaj și se manifestă doar în cazul în care celelalte limbaje pe care le posezi nu mai fac față dorinței și putinței de exprimare?

Gândul e atunci când doi neuroni fac un chef, poate mai cheamă niște prieteni, continuarea e lesne de ghicit. Gândul îl ai și gata. Problema e când trebuie să-l exprimi, căci trebuie. Nimeni nu scapă de exprimarea gândurilor, indiferent dacă o face pentru el sau pentru alții. Cu gândurile pe care le poți exprima e simplu, au un traseu neinteresant.

Ce faci însă cu gândurile care nu se pot transpune în limbaj, cel puțin nu în limbajul tău? Adică știi că e ceva, dar nu ce anume. Ca cel îndrăgostit prima dată, care ia medicamente și se tratează de inimă. Dacă la un moment dat, pentru a nu pierde anumite gânduri (care nu știi ce sunt), creierul le ia și le codifică pentru viitor, când limbajul personal se dezvoltă. Le codifică transformându-le într-o obsesie. Le dă astfel un sens. Nu prea e bine să dai sens necunoscutului, însă n-ai ce să faci.

Iar obsesia devine, în felul ăsta, măsura personală de a judeca lucruri pe care nu poți să le controlezi prin limbaj. Devine artă, una personală (pentru unii mai mult de atât), devine expresivitate, devine trăire, devine justificare a lumii, motiv pentru a alege, motiv pentru a renunța. Și ajungem să renunțăm la limbaj pentru un pseudo-limbaj. Adică trăim într-o lume în care limbajul nu mai oglindește realitatea ci doar intuiții și abstracțiuni – ceea ce nu e, neapărat,  rău.

 

205 Total Views 1 Views Today
Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *