Transcendența șchioapătă sau cât de adevăr e adevărul care mângâie

picioare lungi

Există un dat cultural pe care-l acceptăm fără vreo analiză prealabilă. Așa ca un fel de axiomă pe care psihicul nostru nu concepe să o analizeze. Cum ar fi, de pildă, ideea că adevărul, ori dacă vreți Adevărul, nu este accesibil existenței lumești, nu este accesibil vieții, ci se descoperă abia dincolo. Ei bine, dacă nu e așa?

Se pare că prima justificare de acest fel vine din antichitatea grecească când, nemulțumiți de posibila moarte a lui Socrate, discipolii lui s-au potolit abia când li s-a spus că, în fapt, decesul lui Socrate nu e altceva decât un salt calitativ către locul în care Adevărul poate fi descoperit, ori în care Adevărul se descoperă. Ce fundament avea afirmația de dinainte? Ce alt fundament decât cel de consolare, de mângâiere? Și e oare adevăr afirmația care mângâie? Se pare că da. Și nu e orice fel de adevăr, ci unul erotic. Citeam undeva că Eros mai înseamnă și „Răzbătător”. Mângâierea e erotică și, în același timp, răzbate.

Dacă ar fi să existe un sens al vieții, zic că ar fi cel al adevărului erotic (încă o ipoteză de prost gust). Nu de alta, dar întrece și apare după încercarea tuturor celorlalte feluri de adevăr. Asta nu însemnă însă că adevărul e dincolo de noi, așteptându-ne răbdător în transcendență, decât dacă ne mângâie o asemenea afirmație.

435 Total Views 1 Views Today
Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *